Forțele de Sprijin Rapid (RSF), organizația paramilitară sudaneză aflată în conflict cu armata țării din aprilie 2023, au anunțat acceptarea unei propuneri de armistițiu înaintate de mediatorii Quad — Statele Unite, Arabia Saudită, Egipt și Emiratele Arabe Unite. Anunțul a fost remarcat pe scară largă, dar a fost întâmpinat cu scepticism imediat de către Forțele Armate Sudaneze.
Guvernul sudanez susținut de armată și-a clarificat poziția: orice încetare a ostilităților este condiționată de dizolvarea RSF, predarea armelor și tragerea la răspundere a conducerii sale. Mohamed Osman Akasha, însărcinatul cu afaceri al Sudanului la Nairobi, a rezumat poziția oficială: guvernul este hotărât să învingă ceea ce descrie drept o miliție, nu să negocieze cu ea. RSF a creat efectiv un stat paralel în vaste regiuni din vestul și sudul Sudanului, ceea ce face o soluționare negociată dificilă din punct de vedere structural.
Realitatea teritorială de pe teren reflectă profunzimea conflictului. RSF controlează o mare parte a regiunii vestice Darfur și părți din sud; Forțele Armate Sudaneze dețin nordul, estul și zonele centrale de-a lungul Nilului și Mării Roșii. El-Fasher, ultimul oraș important din Darfur care nu se află sub controlul RSF, a devenit un punct de tensiune pentru unele dintre cele mai bine documentate atrocități ale războiului.
Costul uman a fost catastrofal și sistematic sub-raportat. ONU estimează că peste 70.000 de oameni au fugit din El-Fasher și din zonele învecinate de la înaintarea RSF, martorii și organizațiile pentru drepturile omului documentând execuții sumare, violență sexuală și uciderea în masă a civililor. Ministra britanică de externe, Yvette Cooper, a descris situația drept „cea mai mare criză umanitară din secolul XXI”, implicând „execuții în masă, înfometare și folosirea devastatoare a violului ca armă de război”.
Ceea ce distinge conflictul sudanez de crize internaționale mai proeminente nu este amploarea sa — care este enormă —, ci invizibilitatea lui. Absența unei atenții mediatice internaționale susținute a permis ca situația umanitară să se deterioreze fără a genera presiunea politică ce ar putea impune o intervenție mai decisivă. Propunerea de armistițiu, indiferent de șansele sale imediate, readuce cel puțin pentru o clipă criza pe agenda internațională.
